ANUNŢ RECRUTARE STUDIU SOCIOLOGIC UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI ŞI SOCIETATE

Publicat: noiembrie 21, 2017 la 10:30

În perioada 27 Noiembrie – 9 Decembrie 2017 Universitatea din București va desfășura un studiu cu privire la imaginea pe care o are la nivel social, iar pentru realizarea acestuia Universitatea are nevoie de studente și studenți care să participe activ în cadrul procesului de cercetare.

Responsabilitățile pe care le vor avea studentele și studenții în perioada cercetării:
1. Aplicarea prin interviuri telefonice a unui chestionar care durează aproximativ 10 minute.
2. Realizarea unui număr de 50 de interviuri pe întreaga perioadă a cercetării. În momentul în care o persoană atinge această țintă, poate considera că și-a terminat stagiul de practică indiferent de numărul de sesiuni telefonice în care au fost realizate chestionarele.

Detalii cu privire la stagiul de practică:
1. Sesiunile de instructaj vor avea loc în ziua de Luni, 27 Noiembrie, în intervalele orare 9:30-13:45 și 14:15-18:30 la sediul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din Şos. Panduri 90. Instructajul va avea loc în laboratorul de culegere de date, poziţionat la demisolul clădirii (detalii referitoare la locul în care va avea loc instructajul vor fi furnizate la adresa de email iulian.ce9@gmail.com). În cadrul instructajului, studentele și studenții vor fi informați cu privire la scopul proiectului, aspecte metodologice ce țin de aplicarea unui chestionar prin metoda CATI (Computer- Assisted Telephone Interviewing), familiarizarea cu aplicația prin care vor fi contactați respondenții și, nu în ultimul rând, aspecte metodologice ce țin de construcția și aplicarea unui chestionar, precum și familiarizarea cu chestionarul ce urmează a fi aplicat.
2. Zilele în care se desfășoară stagiul de practică: 28, 29, 30 Noiembrie, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 Decembrie.
3. Numărul minimum de zile al stagiului de practică este de cinci zile pentru fiecare persoană, cu execpția cazurilor în care o persoană termină cele 50 de chestionare mai repede.
4. Numărul minimum de ore pe zi este de patru ore. În fiecare zi, dintre cele menționate anterior, vor exista două intervale orare: 9:30-13:45 și 14:15-18:30. Ambele intervale conțin pauze de 15 minute. Interviurile telefonice vor fi realizate în sediul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Şoseaua Panduri 90 (lângă Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei).

Beneficii obținute în urma acestui stadiu:
1. Adeverință de practică.
2. Certificat emis de către Universitatea din București prin care este recunoscută experiența participanților în colectarea de date ca parte a unei cercetări.
3. În momentul în care Universitatea din București va pune la dispoziție burse pentru participarea în alte proiecte de cercetare, studenții care au performat pe parcursul acestui stadiu vor avea întâietate în procesul de selecție.
Atunci când trimit e-mail pentru înscriere, persoanele interesate trebuie să menționeze:
1. Facultatea, Numele, Prenumele, Specializare, An, Serie, Grupă.
2. Intervalul orar în care pot veni pentru instructaj.
3. Zilele în care au disponibilitatea de a veni pentru aplicarea telefonică a chestionarelor.
4. Intervalul orar preferat asociat fiecărei zile de aplicare a chestionarelor (e.g., 28 Noiembrie – 9:30-13:45; 29 Noiembrie –14:15-18:30).
5. Numărul de telefon pe care pot fi contactați / contactate.

Persoană de contact: Drd. Iulian Oană, email: iulian.ce9@gmail.com

360insights

Publicat: octombrie 20, 2017 la 13:22

Adresa: Str. Siriului, Nr. 22-26, Cladirea CSDA
Persoana responsabilă de practică din instituţie/organizaţie: Veronica Mihaela Lazarescu
E-mailul persoanei responsabile de practică: veronica.lazarescu@360insights.eu
Telefonul persoanei responsabile de practică: 0729093696
Perioada în care se va organiza practica în organizaţia gazdă: nov-dec
Numărul de studenţi pe care instituţia/organizaţia dvs. îi va primi în practică: 12-15
Din ce ani doriţi să fie studenţii? |X| Anul 2;

Caracteristici ale studenţilor necesare pentru ca ei să fie primiţi la acest stagiu de practică
1. experienţă anterioară cu aplicarea de chestionare sau capacitatea de a intervieva

Pe perioada practicii, studenţii vor fi implicaţi predominant în (răspuns multiplu):
|X| Pretestare instrumente de cercetare;
|X| Aplicare de chestionare;
|X| Introducere de date pe calculator;
|X| Aplicare de chestionare prin CATI;
|X| Activitităţi de cercetare în cadrul departamentului de Marketing
Ce alte activităţi?
brainstorming sessions

Organizaţa dvs. doreşte să se implice în selectarea studenţilor? |X| Da;
Vă rugăm descrieţi ce materiale solicitaţi de la studenţi pentru a-i accepta la practică (scrisoare de motivaţie; simpla înscriere, CV etc): trimiteti mail la adresa de mai sus, si veti fi programati la un scurt interviu face-to-face

Oferta practica pentru GAUDEAMUS 2017

Publicat: octombrie 15, 2017 la 16:39

Denumirea organizaţiei: SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Adresa: Strada General Berthelot 60-64, Bucureşti
Persoana responsabilă de practică din instituţie/organizaţie: Andreea Retezeanu
E-mailul persoanei responsabile de practică: andreea.retezeanu@radioromania.ro
Telefonul persoanei responsabile de practică: 0749-123-889
Perioada în care se va organiza practica în organizaţia gazdă: 20.11.2017, 22-26.11.2017
Numărul de studenţi pe care instituţia/organizaţia dvs. îi va primi în practică: 30
Din ce ani doriţi să fie studenţii? |X| Anul 2;

Caracteristici ale studenţilor necesare pentru ca ei să fie primiţi la acest stagiu de practică (ex. să deţină calculator personal sau alte echipamente, limbi străine cunoscute, abilităţi tehnice, experienţă anterioară cu aplicarea de chestionare sau capacitatea de a intervieva sau capacitatea de a lucra cu SPSS etc):
1. Capacitatea de a aplica chestionare;
2. Pentru cel puţin 6 dintre studenţi este necesar să cunoască noţiuni de bază de Microsoft Excel;
3. Studenţii vor fi persoane comunicative, deschise, serioase.

Pe perioada practicii, studenţii vor fi implicaţi predominant în (răspuns multiplu):
|X| Aplicare de chestionare;
|X| Introducere de date pe calculator;
|X| Alte activităţi. Ce alte activităţi?
Codificarea răspunsurilor la întrebările cu răspuns deschis, efectuarea unor operaţiuni simple în Excel.

Organizaţa dvs. doreşte să se implice în selectarea studenţilor? |X| Nu
Vă rugăm descrieţi ce materiale solicitaţi de la studenţi pentru a-i accepta la practică: simpla înscriere la adresa de mail de mai sus

După finalizarea Târgului Gaudeamus, o parte dintre studenţii care au dovedit implicare vor fi invitaţi să îşi continue practica la sediul Radio România. Activitatea se referă la codificarea unor întrebari deschise şi efectuarea unor operaţiuni simple în Excel, iar perioada estimată este de 1-2 săptămâni.

Apa Nova 2017

Publicat: iunie 13, 2017 la 12:18

Adresa: Grozaveşti
Persoana responsabilă de practică din instituţie/organizaţie: Liviu Chelcea
E-mailul persoanei responsabile de practică: liviu.chelcea@sas.unibuc.ro
Perioada în care se va organiza practica în organizaţia gazdă: 2 iulie – 15 iulie 2017
Numărul de studenţi pe care instituţia/organizaţia dvs. îi va primi în practică: 6-8 studenţi
Din ce ani doriţi să fie studenţii? |X| Anul 1 şi anul 2, specializarea SOCIOLOGIE

Pe perioada practicii, studenţii vor fi implicaţi predominant în (răspuns multiplu):
|X| Conceperea instrumentelor de cercetare;
|X| Pretestare instrumente de cercetare;
|X| Introducere de date pe calculator;
|X| Aplicare de chestionare prin CATI;

Acest stagiu de practică se adresează studenṭilor de la specializare SOCIOLOGIE, ȋn principal anul 1. Studenṭii de la specializarea Sociologie anul 2 sȋnt ȋncurajaṭi să se ȋnscrie, ȋnsă cei de anul 1 au prioritate. Practica va consta din familiarizarea cu domeniul consumului de utilitǎţi, în particular de apa. In particular, studentii vor participa la efectuarea unui sondaj telefonic realizat anual de Apa Nova Bucureşti pentru a mǎsura satisfacţia utilizatorilor apǎ în Bucureşti (http://www.apanovabucuresti.ro/). Practica se va desfǎşura la call-center-ul firmei din zona Orhideea Grozǎveşti. Stundenţii vor fi familiarizaţi cu organizarea unui call-center şi cu aplicarea de chestionare CATI, precum și cu felul ȋn care funcṭionează alimentarea cu apă ȋn București. Studenţii vor fi şi remuneraţi pentru activitatea lor de colectare de date cu 5 Ron/chestionarul aplicat (net) şi vor aplica circa 80 – 100 de chestionare fiecare. Studenṭii care doresc să exploreze și alte teme legate de apă pe viitor (apă ȋmbuteliată, tâșnitori, fântȋni, filtre de apă ȋn gospodărie, piscine, toalete, lacuri etc) sȋnt ȋncurajaṭi să aplice. Inscrierea la adresa de mail de mai sus.

Kantar TNS Romania

Publicat: iunie 6, 2017 la 18:48

Adresa: Strada Louis Blanc, nr 1, Cladirea Louis Blanc, Etaj 01, Sector 1 Bucuresti; Tel : 031- 805 53 62, Tel/Fax: 031- 805 53 64, e-mail: office@tns-csop.ro
Persoana responsabilă de practică din instituţie/organizaţie: Bianca Nicolescu, Manager Operatiuni
E-mailul persoanei responsabile de practică: bianca.nicolescu@tns-csop.ro
Telefonul persoanei responsabile de practică: 0723.095.523

Perioada în care se va organiza practica în organizaţia gazdă: Iunie – Decembrie 2017
Din ce ani doriţi să fie studenţii? |X| Anul 1 şi anul 2

Caracteristici ale studenţilor necesare pentru ca ei să fie primiţi la acest stagiu de practică
1. Abilitati de comunicare, atitudine energica;
2. Cursivitate in vorbire
3. Seriozitate, Punctualitate
4. Fire sociabila cu putere de convingere;
5. Disponibilitate de timp cu dorinta de cunoastere si implicare in proiecte pe diverse teme de cercetare;
6. Experienta anterioara in activitatea de operator interviu constituie un mare avantaj

Pe perioada practicii, studenţii vor fi implicaţi predominant în (răspuns multiplu):
|X | Conceperea instrumentelor de cercetare;
|X | Pretestare instrumente de cercetare;
|X | Aplicare de chestionare;
|X | Introducere de date pe calculator;
|X | Transcriere de interviuri;
|X | Aplicare de chestionare prin CATI;
|X | Recrutare pentru focus-uri;
|X | Asistare la focus-grupuri;
|X | Activitităţi în cadrul departamentului de Resurse Umane

Organizaţia dvs. doreşte să se implice în selectarea studenţilor? |X| Da;
Vă rugăm descrieţi ce materiale solicitaţi de la studenţi pentru a-i accepta la practică (scrisoare de motivaţie; simpla înscriere, CV etc)

Operator Call Center
Tipul ofertei: Part time / Practica
Nivel cariera: Fara experienta, Entry nivel, cu experienta (Non-manager)
Orase: Bucuresti
Descrierea postului:
Suntem in cautarea de a angaja operatori de interviu Call Center in Bucuresti pentru proiecte de cercetare de piata si sondaje de opinie.
Operatorul de Interviu este persoana desemnata sa realizeze sondaje de opinie pe baza de chestionar cu respectarea stricta a termenelor si cerintelor fiecarui studiu in parte.

Cerinte:
o Abilitati de comunicare, atitudine energica;
o Cursivitate in vorbire
o Seriozitate, Punctualitate
o Fire sociabila cu putere de convingere;
o Disponibilitate de timp cu dorinta de cunoastere si implicare in proiecte pe diverse teme de cercetare;
o Experienta anterioara in activitatea de operator interviu constituie un mare avantaj

Oferta (bonusuri, beneficii):
o program flexibil. Se lucreaza in ture de minim 4 ore in intervalul orar 09.00-20.00 atat in timpul saptamanii cat si in week-end
o plata avantajoasa, fixa – pe ora si bonusuri suplimentare corelate cu eforturile depuse
o mediu de lucru profesionist si dinamic
o training de formare operator de interviu
o posibilitatea de a te dezvolta in cadrul companiei
Daca doriti sa aplicati pentru acest loc de munca si sa faceti parte din echipa noastra, trimiteti-ne CV-ul la recrutare@tns-csop.ro cu subiectul Operator Call Center – Practica.