Muzeul Abandonului 2022

Publicat: iulie 5, 2022 la 11:48

Oferta de practica din partea echipei Muzeul Abandonului – în legătură cu parteneriatul dintre Muzeu și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială pentru practica studențească.
Ne-am bucura să putem colabora în această vară cu studenții înscriși în programele de Sociologie / Antropologie / Asistență socială pentru programul amplu de digitizare și documentare a arhivelor instituțiilor partenere ale MA – asociații active în anii 1990-2000 în procesul de închidere / transformare a centrelor destinate protecției copilului înainte de 1989. Acestea dețin arhive bogate (fotografii, rapoarte de teren, rapoarte de activitate) ce nu au fost până acum puse în circuitul public și nu au fost accesibile cercetării.


În ceea ce privește profilul studenților, căutăm persoane interesate de domeniul muzeal, arhive, istorie, protecția copilului, proiecte memoriale care să se implice responsabil într-un amplu proiect de digitalizare de arhive personale și instituționale pe care le vom organiza pe o hartă digitală – Harta abandonului – care va cuprinde cele aproape 150 de instituții de protecția copilului aflate pe teritoriul României, până în 1989, cu intenția de a începe umplerea acestei hărți cu documente foto sau scrise, relevante pentru istoria fenomenului abandonului și al protecției copiilor în Ro, printr-un sistem facil de căutare pe criterii geografice, tipologie instituțională, dimensiune instituție etc. 

Activități derulate în cadrul practicii
1. Arhivare fizică în București la sediul celor două asociații cu care lucrăm în momentul acesta: Romanian Angel Appeal și SERA, fiecare având în arhivele lor peste 10.000 de fotografii și documente scrise. 

Ce implică activitatea?

  1. Prelucrare arhivistică a documentelor (ex. numerotarea fotografiilor din cutii);
  2. Scanarea acestora ținând cont de anumite specificații și instrucțiuni de arhivare;
  3. Prelucrarea fotografiilor scanate prin minime intervenții de editare digitală (ex. decupare imagini) pentru a fi urcate pe platforma MA;
  4. Completarea fișelor de arhivare (în Word), iar ulterior a registrului arhivistic (Excel) cu descrieri și informații necesare despre documentele scanate.

2. Documentare și redactare fișe de instituții. Această activitate este ceva mai complexă, destinată studenților cu aptitudini de sinteză de informații și redactare, care sunt dispuși să aloce atenție și ceva mai mult timp activității de practică, necesitând o familiarizare activă cu subiectul Muzeului, cu activitatea diferitelor centre / instituții pe care le documentăm în cadrul proiectului. Activitatea poate fi parțial derulată la distanță, dar doar pentru studenții care au petrecut deja timp fizic la sediile celor 2 instituții menționate. 

Mai multe informatii si detalii organizatorice gasiti la Iris Serban.
mobil
0754 556 529
mail
serbaniiris@gmail.com


Stagiu cu Magdalena Craciun 2022

Publicat: iunie 23, 2022 la 17:33

Locul: Piața Obor
Iulie-august 2022

Pentru înscriere, trimite-ti-mi vă rog un email până pe 4 iulie
(magdalena.craciun@unibuc.ro).

Săptămâna 11-17 iulie
Ziua 1: întâlnire și turul pieței + discuție de grup (cum se poate studia etnografic o piață? + considerente practice și etice)
Ziua 2: observație + discuții cu diverși actori (de ex. clienți, vânzători, personal administrativ) +note de teren, în vederea alegerii unei teme de cercetare
Ziua 3: întalnire în piață – discuție de grup (ce studiem? cum studiem?)

Cercetare, individuală sau în echipă
(iulie – august, în funcție de programul fiecăruia/fiecăreia)

1 Septembrie
Încărcarea rezultatelor într-o platformă comună

Septembrie (zi stabilită de comun acord)
Întalnire la facultate –prezentarea rezultatelor, discuție de grup

Activități
> Discuție despre 1) cum abordăm antropologic o piață; 2) alegerea unei teme și planificarea cercetare de o săptămână; 3) metode de cercetare și etica cercetării
> Consultarea a cel puțin o etnografie despre piațe agro-alimentare (propuneri în timpul primei întâlniri)
> Aplicare în teren a unor metode de cercetare (observația participativă;
interviul semi-structurat; fotografie; înregistrări audio/video)
> Notele de teren (ce scrii? când? cum? – centrare pe locuri, personaje,
conversații)
> Transcriere de interviuri (programe de transcriere; transcriere totală vs.
transcriere selectivă; indexarea informațiilor)
(de realizat și transcris minim un interviu)
> Prezentare orală

Institutul de cercetare Făgăraş 2022

Publicat: iunie 21, 2022 la 22:01

Iţi place să vorbeşti cu oamenii sau să vezi cum se schimbă felul în care se transformă spaţiile publice? Să vezi cum se lucrează într-o asociaţie neguvernamentală? Să descoperi ce valoare are patrimoniul UNESCO pentru comunitate? Să afli cum se face istorie orală sau să cercetezi cum se desfăşoară educaţia digitală în şcoli? Toate aceste proiecte de cercetare sînt derulate într-un stagiu de practică în luna august în Făgăraş, judeţul Brasov. Costurile sînt acoperite de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, iar detaliile sînt mai jos. Acest stadiu de practică reprezintă o ocazie bună de a pune la lucru îndemînările de cercetare şi de a cunoaşte oameni noi şi de a familiarize cu lumea proiectelor de cercetare, precum şi cu o zonă foarte frumoasă.

Perioada de desfăşurare: 18 – 29 august 2022 (datele pot varia cu o zi două, dar oricum practică va fi în ultimile două saptamâni din august).

Locul de desfăşurare: Oraşul Făgăraş, judeţul Braşov.

Număr de locuri: 15-20 de studenţi.

Cui se adresează: Oricăror studenţi de la specializările de Sociologie, Resurse Umane, Antropologie, Sociologie în limba engleză din anii 1 şi 2.

Cazare: Costurile cu cazarea vor fi acoperite de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. Cazarea va fi într-o gradiniţă transformată în timpul verii în hostel. Este amplasată în centrul oraşului Făgăraş lângă Biserica Evanghelică, în camere cu mai multe paturi.

Transport: Cu trenul. Există tren direct Bucureşti – Făgăraş.

Coordonatori de practică:

  • Din partea facultăţii: Liviu Chelcea (liviu.chelcea@unibuc.ro) se va ocupa de selecţia studenţilor şi logistica practicii.
  • Din partea Institutului de Cercetare Făgăraş: Stefan Cibian, directorul executiv al Institutului, se va ocupa de lucrul efectiv cu studenţii în proiecte în timpul practicii. Stefan este specializat în relaţii internaţionale şi dezvoltare comunitară – mai multe despre Stefan găsiţi aici: https://icf-fri.org/ro/team/stefan-cibian-2/?id=5140.

Selecţie: Trimiteţi un email către Liviu Chelcea în care spuneţi că vă interesează stagiul de practică, la ce serie, specializare şi grupă sînteţi, care dintre proiectele de mai jos (Project #1 – Project #6) vi se pare că s-ar potrivi cu interesele voastre. Opţional: includeţi în email şi CV-ul vostru (dacă îl aveţi) şi o postare favorită de-a voastră sau de-a altcuiva de pe Instagram sau Facebook). Cunoaşterea limbii engleză nu este necesară.

Data limită de înscriere: 2 iulie 2022.

Altele: Studenţii vor primi un certificat de voluntariat în urma participării la activităţile de practică.

Activitaţile derulate în practică: In timpul practicii din luna august, studenţii vor putea alege să lucrez într-unul dintre cele 6 proiecte schiţate mai jos derulate de Institut. Găsiţi mai jos descrierea proiectelor la care puteţi lucră împreună cu alţi studenţi şi cu coordonatorii.

Project # 1. SPACE – Sustainable Partnerships for Arts and Culture in Europe A short-term action to connect cultural initiatives in rural contexts in North-Albania, Central Romania (Țara Făgărașului) and East-Germany. The project aims to explore the way in which cultural spaces transform in post-totalitarian contexts both form a research and practitioner perspective. The project is based on an action research approach that brings together researchers and practitioners in reflecting on the transformation of cultural spaces and practices. Also, the project aims to bring together cultural practitioners who can inspire each other and support each other in achieving more sustainability in their work. (Connected with #4) Action 1 – contribute to a mapping of public (cămine culturale) and private cultural spaces in the region and document through research and visual tools their characteristics. Tasks: – Visit cultural spaces in Țara Făgărașului and document various aspects about them, – Construct a database with cultural spaces and various indicators about them, – Write an opinion piece on revitalization of cultural spaces in rural areas, – Other aspects as agreed with the coordinators.

Project #2. FRI Community Archive – Last(ing) Signs Collection Contribute to producing visual content for the Community Archive’s Last(ing) Signs Collection. Tasks: – Identify last(ing) signs (signs from the past with no particular meaning today). – Document through photos and videos the last(ing) signs and upload on the platform.

Project # 3. Dezvoltarea Capacității ONG-urilor din Țara Făgărașului În cadrul proiectului lucrăm la dezvoltarea unui studiu privind capacitatea societății civile din Țara Făgărașului. Astfel, ne dorim să documentăm prin metode calitative diverse perspective și experiențe ale persoanelor active în ONG-uri și ale beneficiarilor proiectelor ONG-urilor. Tasks: – Organizarea unor focus group-uri cu diverse grupuri țintă precum tipuri de voluntari, membri în ONG-uri, beneficiari (de ex. tineri, sportivi, organizatori proiecte, etc.).

– Transcrierea focus group-urilor și editarea acestora. – Scrierea unor scurte studii de caz (3-4 pagini) legate de experiențele participanților.

Project # 4. Studiu privind Cetele de Feciori și Fete din Țara Făgărașului Studiul își propune să realizeze o mapare a Cetelor de Feciori și Fete din Țara Făgărașului (UNESCO heritage) și să analizeze modul de funcționare al acestora, motivațiile tinerilor și modul în care se transformă acest obicei în contextul societății curente. (Connected with #1) Tasks: – Realizarea de interviuri etnografice cu membri și foști membri ai cetelor, – Documentarea cetelor, – Realizarea unei baze de date cu cetele din zonă. – Scrierea unor studii de caz pentru fiecare ceată în parte.

Project # 5. Transformarea educației digitale în Țara Făgărașului Proiectul presupune implicarea actorilor relevanți în vederea transformării educației digitale în Făgăraș (oraș mic, post-industrial) și în zona Țării Făgărașului (preponderent rurală). Proiectul constă în realizarea unor focus group-uri și interviuri, precum și colaborarea cu școli în vederea regândirii unor tematici curriculare. Tasks: – Realizarea unor focus group-uri și interviuri și transcrierea acestora, – Identificarea unor parteneri pentru noi specializări legate de fenomenul digitalizării, – Organizarea unor întâlniri între școli, mediul de afaceri și instituții publice.

Project # 6 Proiect istorie orală în satul Calbor, Jud. Brașov Proiectul își propune să realizeze o serie de interviuri de istorie orală cu locuitorii satului Calbor, pentru documentarea istoriei satului și a școlii. Calbor este o locație a ICF și ne dorim să implicăm comunitatea locală în proiecte educaționale și de cercetare. Tasks: – Realizarea de interviuri de istorie orală cu locuitorii satului Calbor, – Documentarea unor instituții și momente importante din viața satului, – Arhivarea interviurilor, – Scrierea unor studii de caz.

Instituţia organizatoare: Institutul de cercetare Făgăraş – https://icf-fri.org/ro/. Institutul, amplasat în oraşul Făgăraş, este gazda multor proiecte şi aduna cercetători cu experienţă în multe domenii. Institutul aduce împreună cercetători și practicieni din peste 10 țări, din domenii precum: antreprenoriat și administrarea afacerilor, antropologie, antropologie vizuală, arhitectură, biblioteconomie, biologie, bio-genetică, chimie, cinematografie, comunicare, criminologie, dezvoltare internațională, economie și finanțe, educație, filosofie, geografie, informatică și IT, inginerie, istorie, jurnalism, literatura, neuroștiințe, politici publice, silvicultură, sociologie, studii militare, științe politice, relații internaționale, tehnologie, teologie, urbanism și se axează atât pe cercetare disciplinară, cât și interdisciplinară. În ceea ce privește activitatea curentă, ICF se axează pe teme precum migrație și diaspora, filantropie, implicare civică, libertate de expresie și știri false, dezvoltare internațională și comunitară, istoria zonei Făgăraș, relații internaționale, educație, sănătate, tehnologie, proiecte axate pe tineret și cercetare și alte inițiative interdisciplinare de cercetare, educaționale și de politici publice.

Stagiu cu Claudia Campeanu 2022

Publicat: la 11:27

Perioada: iulie-august 2022
Locul: București
Stagiul de practică este un exercițiu colectiv de cercetare și de documentare a micilor magazine de cartier și ateliere independente care mai funcționează în București. Presupune identificarea și maparea lor, documentarea lor vizuală, precum și scurte interviuri cu proprietari/lucrători pentru a le înțelege istoria recentă.

Stagiul presupune următorii pași:

  • O întâlnire inițială în care vom discuta metodele și instrumentele;
  • O împărțire a „teritoriilor”;
  • Munca de documentare (identificare, documentare vizuală, scurte interviuri);
  • Încărcarea rezultatelor într-o platformă comună;
  • Prezentarea rezultatelor/discuție (în toamnă);
  • Posibil publicarea materialelor (vom discuta împreună cum).

Fiecare student/ă va identifica și documenta 10 astfel de magazine sau ateliere în perioada iulie-august, urmând propriul calendar. Se pot organiza echipe, dacă studenții preferă.

Pentru înscriere, completați vă rog formularul până pe data de 2 iulie:
https://forms.gle/zBJtFgZhVMJYS1rD6

Vom avea o primă întâlnire față în față în săptămâna 4-8 iulie, urmând ca restul stagiului să fie făcut în ritmul hotărât de fiecare student/ă în parte.

Idea Perpetua – INSPIRE 2022

Publicat: iunie 13, 2022 la 13:54

Denumirea organizației:  Idea Perpetua SRL

Adresa: București, Sector 4, Piața Unirii, Splaiul Unirii, Nr. 6, Bl. B3A, Et. 4

Persoana responsabilă de practică din instituție/organizație: Daniel Bîlea

E-mailul persoanei responsabile de practică: daniel.bilea@idea-perpetua.com

Telefonul persoanei responsabile de practică: 0745 017 709

Perioada în care se va organiza practica în organizația gazdă: Iulie 2022, Octombrie 2022, Noiembrie 2022

Numărul de studenți pe care instituția/organizația dvs. îi va primi în practică: 15+

Din ce ani doriți să fie studenții? | X | Anul 2

Cine suntem?

Idea Perpetua SRL reprezintă o echipă profesionistă de consultanți care contribuie cu integritate, profesionalism, pasiune, performanță, inovație și responsabilitate la dezvoltarea mediului de afaceri din România. Idea Perpetua oferă antreprenorilor din sectoarele digitale servicii de Consultanță în Antreprenoriat, Consultanță în Management, Consultanță în Marketing Online și Accelerare de start-up-uri. În prezent, Idea Perpetua implementează proiectul  INSPIRE – Inițiative Necesare de Stagii de Practică Inovative pentru Revitalizare Economică, Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 prin care se vizează sprijinirea studenților prin activități precum:

  • Organizarea de evenimente de think-tank de dialog constant între profesori, studenți și angajatori pentru adresarea nevoilor curente și viitoare ale pieței muncii
  • Derularea unui program de orientare și consiliere profesională a studenților în vederea stabilirii direcției profesionale optime
  • Derularea unui program de mentorat pentru sprijinirea dezvoltării personale și profesionale a studenților
  • Organizarea și derularea stagiilor de practică a studenților la parteneri și potențiali angajatori în conformitate cu planul de învățământ
  • Organizarea și derularea de master-class-uri de dezvoltare personală și workshop-uri de dezvoltare a competențelor tehnice ale studenților
  • Derularea unui program de cursuri de inițiere în antreprenoriat autorizate ANC, întreprindere simulată și consultanță în antreprenoriat pentru dezvoltare plan de afacere
  • Organizarea și derularea de competiții cu premii în valoare totală de 152.000 lei pentru studenți în vederea motivării și valorificării potențialului creativ, tehnic și profesional
  • Plasarea studenților pe piața muncii prin identificarea de angajatori în corelare cu profilul studenților

Mai multe detalii despre proiectul INSPIRE și beneficiile pentru studenți se regăsesc pe website-ul proiectului: https://inspire.idea-perpetua.ro/beneficiari

Caracteristici ale studentelor necesare pentru ca ei să fie primiți la acest stagiu de practică

  1. Să aibă domiciliul din CI în afara regiunii București/Ilfov
  2. Să nu fi beneficiat în trecut / să nu beneficieze în prezent de măsuri similare (consiliere, stagii de practică, cursuri de antreprenoriat etc.) finanțate din fonduri europene, în cadrul unor proiecte POCU
  3. Să vizeze finalizarea studiilor cu obținerea diplomei de licență și angajarea într-un domeniu relevant.
  4. Să aibă disponibilitatea de a participa la activitățile proiectului în format online / față în față pe lângă participarea la stagiul de practică (ex. consiliere, mentorat, curs de competențe antreprenoriale, workshop-uri etc.) de-a lungul perioadei proiectului.
  5. Să aibă o atitudine orientată spre inițiativă, implicare, calitate, seriozitate, dezvoltare personală

Pe perioada practicii, studenții vor fi implicați predominant în:

|X| Relații publice;

|X| Activități de cercetare în cadrul departamentului de Marketing

|X| Alte activități

Marketing online: derulare campanii de SEM – Search Engine Marketing (Google Ads), SMM – Social Media Marketing (SMM), SEO (Search Engine Optimization – Google Search), Webdesign etc. Branding și materiale de promovare:  realizare logo, slogan, manual de brand, materiale de promovare colaterale etc. Analiză  și cercetare: realizare de studii de piață cantitative și calitative relevante pentru serviciile organizației și publicarea rezultatelor în articole și publicații periodice 

Organizația dvs. dorește să se implice în selectarea studenților? |X| Da;

Cum te poți înscrie? Completezi formularul de pre-înscriere și te contactăm noi pentru a-ți oferi mai multe detalii în cadrul unei sesiuni de informare: https://forms.gle/z2PT75QEZNQyJ7Zf9 

Până când te poți înscrie? Pentru stagiile de practică derulate în luna Iulie 2022, pre-înscrierile se realizează până pe 30.06.2022.

Pentru stagiile de practică derulate în lunile Octombrie 2022 și Noiembrie 2022, pre-înscrierile se realizează în mod continuu până pe 31.10.2022. Poți afla mai multe detalii despre Idea Perpetua și proiectul INSPIRE pe pagina web dedicată proiectului: https://inspire.idea-perpetua.ro/beneficiari sau de pe pagina de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/inspire133017