Stagiu cu Claudia Campeanu 2022

Publicat: iunie 21, 2022 la 11:27

Perioada: iulie-august 2022
Locul: București
Stagiul de practică este un exercițiu colectiv de cercetare și de documentare a micilor magazine de cartier și ateliere independente care mai funcționează în București. Presupune identificarea și maparea lor, documentarea lor vizuală, precum și scurte interviuri cu proprietari/lucrători pentru a le înțelege istoria recentă.

Stagiul presupune următorii pași:

  • O întâlnire inițială în care vom discuta metodele și instrumentele;
  • O împărțire a „teritoriilor”;
  • Munca de documentare (identificare, documentare vizuală, scurte interviuri);
  • Încărcarea rezultatelor într-o platformă comună;
  • Prezentarea rezultatelor/discuție (în toamnă);
  • Posibil publicarea materialelor (vom discuta împreună cum).

Fiecare student/ă va identifica și documenta 10 astfel de magazine sau ateliere în perioada iulie-august, urmând propriul calendar. Se pot organiza echipe, dacă studenții preferă.

Pentru înscriere, completați vă rog formularul până pe data de 2 iulie:
https://forms.gle/zBJtFgZhVMJYS1rD6

Vom avea o primă întâlnire față în față în săptămâna 4-8 iulie, urmând ca restul stagiului să fie făcut în ritmul hotărât de fiecare student/ă în parte.

Idea Perpetua – INSPIRE 2022

Publicat: iunie 13, 2022 la 13:54

Denumirea organizației:  Idea Perpetua SRL

Adresa: București, Sector 4, Piața Unirii, Splaiul Unirii, Nr. 6, Bl. B3A, Et. 4

Persoana responsabilă de practică din instituție/organizație: Daniel Bîlea

E-mailul persoanei responsabile de practică: daniel.bilea@idea-perpetua.com

Telefonul persoanei responsabile de practică: 0745 017 709

Perioada în care se va organiza practica în organizația gazdă: Iulie 2022, Octombrie 2022, Noiembrie 2022

Numărul de studenți pe care instituția/organizația dvs. îi va primi în practică: 15+

Din ce ani doriți să fie studenții? | X | Anul 2

Cine suntem?

Idea Perpetua SRL reprezintă o echipă profesionistă de consultanți care contribuie cu integritate, profesionalism, pasiune, performanță, inovație și responsabilitate la dezvoltarea mediului de afaceri din România. Idea Perpetua oferă antreprenorilor din sectoarele digitale servicii de Consultanță în Antreprenoriat, Consultanță în Management, Consultanță în Marketing Online și Accelerare de start-up-uri. În prezent, Idea Perpetua implementează proiectul  INSPIRE – Inițiative Necesare de Stagii de Practică Inovative pentru Revitalizare Economică, Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 prin care se vizează sprijinirea studenților prin activități precum:

  • Organizarea de evenimente de think-tank de dialog constant între profesori, studenți și angajatori pentru adresarea nevoilor curente și viitoare ale pieței muncii
  • Derularea unui program de orientare și consiliere profesională a studenților în vederea stabilirii direcției profesionale optime
  • Derularea unui program de mentorat pentru sprijinirea dezvoltării personale și profesionale a studenților
  • Organizarea și derularea stagiilor de practică a studenților la parteneri și potențiali angajatori în conformitate cu planul de învățământ
  • Organizarea și derularea de master-class-uri de dezvoltare personală și workshop-uri de dezvoltare a competențelor tehnice ale studenților
  • Derularea unui program de cursuri de inițiere în antreprenoriat autorizate ANC, întreprindere simulată și consultanță în antreprenoriat pentru dezvoltare plan de afacere
  • Organizarea și derularea de competiții cu premii în valoare totală de 152.000 lei pentru studenți în vederea motivării și valorificării potențialului creativ, tehnic și profesional
  • Plasarea studenților pe piața muncii prin identificarea de angajatori în corelare cu profilul studenților

Mai multe detalii despre proiectul INSPIRE și beneficiile pentru studenți se regăsesc pe website-ul proiectului: https://inspire.idea-perpetua.ro/beneficiari

Caracteristici ale studentelor necesare pentru ca ei să fie primiți la acest stagiu de practică

  1. Să aibă domiciliul din CI în afara regiunii București/Ilfov
  2. Să nu fi beneficiat în trecut / să nu beneficieze în prezent de măsuri similare (consiliere, stagii de practică, cursuri de antreprenoriat etc.) finanțate din fonduri europene, în cadrul unor proiecte POCU
  3. Să vizeze finalizarea studiilor cu obținerea diplomei de licență și angajarea într-un domeniu relevant.
  4. Să aibă disponibilitatea de a participa la activitățile proiectului în format online / față în față pe lângă participarea la stagiul de practică (ex. consiliere, mentorat, curs de competențe antreprenoriale, workshop-uri etc.) de-a lungul perioadei proiectului.
  5. Să aibă o atitudine orientată spre inițiativă, implicare, calitate, seriozitate, dezvoltare personală

Pe perioada practicii, studenții vor fi implicați predominant în:

|X| Relații publice;

|X| Activități de cercetare în cadrul departamentului de Marketing

|X| Alte activități

Marketing online: derulare campanii de SEM – Search Engine Marketing (Google Ads), SMM – Social Media Marketing (SMM), SEO (Search Engine Optimization – Google Search), Webdesign etc. Branding și materiale de promovare:  realizare logo, slogan, manual de brand, materiale de promovare colaterale etc. Analiză  și cercetare: realizare de studii de piață cantitative și calitative relevante pentru serviciile organizației și publicarea rezultatelor în articole și publicații periodice 

Organizația dvs. dorește să se implice în selectarea studenților? |X| Da;

Cum te poți înscrie? Completezi formularul de pre-înscriere și te contactăm noi pentru a-ți oferi mai multe detalii în cadrul unei sesiuni de informare: https://forms.gle/z2PT75QEZNQyJ7Zf9 

Până când te poți înscrie? Pentru stagiile de practică derulate în luna Iulie 2022, pre-înscrierile se realizează până pe 30.06.2022.

Pentru stagiile de practică derulate în lunile Octombrie 2022 și Noiembrie 2022, pre-înscrierile se realizează în mod continuu până pe 31.10.2022. Poți afla mai multe detalii despre Idea Perpetua și proiectul INSPIRE pe pagina web dedicată proiectului: https://inspire.idea-perpetua.ro/beneficiari sau de pe pagina de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/inspire133017 

Școala de Vară Culturadata 2022

Publicat: iunie 8, 2022 la 20:35

A doua ediție a proiectului Școala de Vară Culturadata „Managementul și marketingul proiectelor culturale”, organizată de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), va avea loc în perioada 20-24 iunie 2022.

Școala de Vară Culturadata este destinată studenților și masteranzilor universităților cu profil umanist și artistic.

 Prin programul de cinci zile dedicat întregului spectru de practici culturale, dorim să-i aducem împreună pe studenții creativi, pasionați de management și marketing cultural, viitorii manageri culturali, mai aproape de chemarea lor. Formatul interactiv al Școlii de Vară le va permite studenților să descopere resursele și soluțiile pentru numeroasele provocări și oportunități existente în lumea culturală și artistică.

Participarea la acest program de formare este gratuită (cazarea și transportul participanților nu sunt incluse). Studenții interesați să participe sunt rugați să ne trimită, în vederea unei selecții, o scurtă prezentare, însoțită de o motivație, prin email la adresa comunicare@culturadata.ro, până la data de 13 iunie 2022. La finalizarea cursurilor Școlii de Vară Culturadata, studenții vor primi un Certificat de participare, recunoscut la nivel național.

Mai multe detalii sunt disponibile aici: https://www.culturadata.ro/scoala-de-vara-culturadata-ii/

Anul trecut am avut o experiență reușită cu acest proiect și cred că cel mai elocvent este after-movie-ul: https://youtu.be/ACOHEmDZbTU.

ICCV 2022

Publicat: mai 24, 2022 la 16:46

Denumirea organizaţiei: Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV)
Adresa: București, Calea 13 septembrie, nr. 13, Casa Academiei, etaj 2
Persoana responsabilă de practică din instituţie/organizaţie: Alexandra Deliu
E-mailul persoanei responsabile de practică: alexandradeliu@yahoo.com
Telefonul persoanei responsabile de practică: 0763690417
Perioada în care se va organiza practica în organizaţia gazdă: iunie-iulie 2022
Numărul de studenţi pe care instituţia/organizaţia dvs. îi va primi în practică:10
Din ce ani doriţi să fie studenţii? |X| Anul 1 şi anul 2  

Caracteristici ale studenţilor necesare pentru ca ei să fie primiţi la acest stagiu de practică:

|X| Alte activităţi

 Parcurgerea unor articole științifice și monitorizarea tematicii acestora;

 Participarea la activitatea de scope reviewing pe diferite teme: lucrul de acasă, migrație, participare în asociații sportive;

 Participarea la întâlniri ale echipei.  

Organizaţia dvs. doreşte să se implice în selectarea studenţilor? |X|Da;
Vă rugăm descrieţi ce materiale solicitaţi de la studenţi pentru a-i accepta la practică  (scrisoare de motivaţie; simpla înscriere, CV etc): Mail de inscriere cu CV atasat trimis la adresa de mail de mai sus.

OPEN4U 2022

Publicat: aprilie 21, 2022 la 11:49

OPEN4U, un program dedicat studenților la licență și master

Programul de Internship oferă studenților oportunitatea de a afla care sunt activitățile specifice industriei de petrol și gaze. Prin intermediul Open4U, au șansa de a descoperi mediul de afaceri, de a se familiariza cu domeniile de activitate și cu solicitările specifice mediului industrial, ajutându-i la aprofundarea cunoștințelor acumulate. Programul ne permite să identificam tineri care dau dovadă de capacitate de lucru în echipă, care au abilități de comunicare, sunt flexibili și motivați în a se dezvolta personal și profesional.

Ce este Open4U?

Un program de internship dedicat studenților sau masteranzilor de top cu pregătire academică variată (tehnică, IT, economică, umanistă).

Anul acesta sărbătorim cea de-a 10-a ediție a Programului de Internship. Open4U a fost lansat în 2012 și, până acum, peste 700 de studenți au avut parte de această experiență și au împărtășit entuziasmul și pasiunea de a învăța alături de noi.

Ce criterii trebuie să îndeplinești dacă vrei să faci parte din program?

 Să fii printre studenții de top: promovabilitate 100% a examenelor și o medie de minium 8 pe ultimul an de studiu (dovedită prin adeverință de la facultate)

 Să fii student(ă) în anul II, III, IV sau masterand

 Să ai cunoștințe avansate de limba engleză

 Să ai competențe digitale

 Să împărtășești principiile OMV Petrom

Care sunt pașii de aplicare?

Până pe 30 mai 2022, pregătește și trimite-ne următoarele documente la adresa open4u@professional.com.ro:

 CV

 Scrisoare de intenție

 Scrisoare de recomandare din partea unui cadru didactic

 Adeverință cu rezultatele academic

Care este cadrul în care se desfășoară Open4U?

 Număr de locuri disponibile: 120

 Pregătire academică/ domeniu: Ingineria Petrolului și Gazelor, Inginerie mecanică și electrică, Geologie, Chimie, Transporturi, Energetică, Construcții, IT, Finanțe, Contabilitate, Comunicare, Resurse Umane, Marketing, Drept, etc.

 Durată: program de internship de 2 luni, Iulie – August 2022

 Indemnizație lunară în valoare de 4000 RON brut

 Program hibrid

 Program de lucru: 8h/ zi; max 40h / săptămână

 Tutoring individual, îndrumare pe perioada internshipului

Doar studenții care îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor fi contactați pentru interviu.

Dacă îndeplinești criteriile menționate mai sus, te rugăm să trimiți aplicația completă pe adresa de email open4u@professional.com.ro, până pe 30 mai 2022.